sâmbătă, 13 decembrie 2008

Cresterea este abia la inceput

Comparatia intre evolutia bursei romanesti dupa aderare cu a celor din statele care au aderat in 2004 arata ca aceasta crestere din ultima perioada de pe BVB nu este intamplatoare si ca va mai dura. Bursele din Romania si Bulgaria s-au comportat in primele sase luni dupa aderare la fel ca pietele din Ungaria, Cehia sau Polonia, care au aderat la Uniunea Europeana in mai 2004. In primele cinci luni dupa aderare actiunile listate atat in primul val de aderare le UE, cat si in cel de-al doilea au stagnat sau chiar au scazut. Dupa aceea au venit cresteri puternice, datorate mai ales intrarii masive de investitori straini. Cresterile sustinute au durat in tarile din primul val de aderare circa sase luni. In Romania si Bulgaria cresterea puternica a pietei a inceput de circa doua luni, iar brokerii si investitorii se intreaba acum daca piata va merge pe acelasi scenariu sau maximele vor veni mai devreme. Indicele BET al Bursei de la Bucuresti a urcat ieri cu aproape 0,9% apropiindu-se de maximul atins marti. Scenariul aderarii a fost similar, cel putin pana acum, si pe piata valutara, unde monedele proaspetelor membre ale UE s-au apreciat semnificativ in primul an.