luni, 17 august 2009

Emil Boc: E necesara o doza de optimism pentru depasirea crizei

Primul-ministru Emil Boc a sustinut, miercuri, ca pentru depasirea crizei economice este nevoie si de "o doza de optimism", tinand cont de faptul ca, daca se va vorbi doar despre efectele crizei, oamenii vor tinde sa isi restranga consumul si cheltuielile, ceea ce nu va face decat sa adanceasca fenomenul, informeaza Agerpres.

"Daca fiecare dintre noi ne facem datoria, putem depasi aceasta perioada dificila. Si ne mai trebuie ceva: o doza de optimism. In conditiile in care toata lumea vorbeste numai despre criza, numai despre efectele nocive ale acesteia, numai despre dezastrele care sunt in Romania si in intreaga lume, oamenii au nevoie totusi sa vada ca se intampla si lucruri bune
", a afirmat premierul, prezent la ceremonia de semnare a contractelor pentru investitii mari din cadrul Programului
Operational Sectorial - "Cresterea Competitivitatii Economice".

In opinia sefului Executivului, daca se vorbeste doar despre efectele crizei, comportamentul fata de consum al romanilor se va schimba in sensul reducerii lui, oamenii nu vor mai face investitii si nu vor mai avea curajul sa porneasca o afacere
.

"Toate acestea nu fac altceva decat sa adanceasca criza economica. Ea este o realitate, nu trebuie ignorata, o vedem cu totii, dar trebuie sa avem si un comportament de a incerca sa luptam si sa luam masurile care sa ne ajute sa depasim aceasta perioada de criza", a subliniat Emil Boc