luni, 17 august 2009

Europarlamentarii PSD acuză Comisia Europeană că "promovează o viziune antiparlamentară, antipluralistă şi antidemocratică"

Grupul PSD din Parlamentul European afirmă că va angaja o dezbatere în PE pe tema Raportului CE pe justiţie în urma căreia speră să obţină "amendarea" Comisiei Europene, despre care spune că este "copărtaşă la lipsa de progres în domeniul justiţiei din România".

"Raportul pe justiţie prezentat miercuri de Comisia Europeană (...) promovează o viziune antiparlamentară, antipluralistă şi antidemocratică, în contradicţie cu principiile fundamentale ale statului de drept. Vom angaja o dezbatere pe această temă între Parlamentul European şi CE, întrucât actuala poziţie a Comisiei nu poate rămâne neamendată. Vom folosi inclusiv audierile candidatului la Preşedinţia CE, domnul Barroso, pentru a afla dacă domnia sa, personal, împărtăşeşte poziţia potrivit căreia dreptul la apărare trebuie practic desfiinţat - pentru a nu se «abuza, de acesta -, pluralismul parlamentar abolit şi verificarea constituţionalităţii legilor redusă la un simplu ritual simbolic", se arată într-un comunicat al grupului PSD din Parlamentul European.