Disolutia NATO

Disputa privind aderarea Ucrainei si a Georgiei la NATO, sau mai exact opozitia Frantei si a Germaniei fata de acest proiect, reprezinta doar un simptom al bolii
care macina Alianta Nord-Atlantica. Summitul de la Bucuresti ar putea fi inceputul sfarsitului pentru alianta care a asigurat securitatea Occidentului din 1949 pana in prezent. Din pacate, succesul sau insuccesul Summitului din aprilie nu se masoara in numarul de participanti.

FranTa viseazA la o Uniune Europeana transformata in super-putere mondiala care sa fie condusa, "evidement", de la Paris si care sa aiba un cuvant greu in problemele militare, politice si economice mondiale. Parisul vrea sa conduca lumea.
Ca sA-Si atingA scopul, Sarkozy vrea sa convinga SUA sa accepte revenirea Frantei in structurile de comanda ale Aliantei, pe care le-a parasit de bunavoie, in 1966. De asemenea, Washingtonul ar mai trebui sa inghita si galusca unei structuri militare europene independente.
Este vorba despre Politica Europeana de Securitate si Aparare (ESDP) si Politica Externa si de Securitate Comuna (CFSP). Aceste proiecte urmaresc o alianta militaro-politica europeana care sa se substituie NATO. Deja, birocratii de la Bruxelles lucreaza cu spor la crearea de institutii identice cu cele NATO. Se urmareste centralizarea achizitiilor militare europene si promovarea complexului-militar industrial european. Actiunile europenilor scad capacitatea de aparare a NATO prin reducerea compatibilitatii sistemelor de aparare European si American in special a celor de inalta tehnologie. Este vorba despre comandamente separate, doctrine militare separate. Un exemplu este proiectul falit Galileo, care a inghitit miliarde din banii
europenilor si care se vrea o replica a sistemului american GPS, de pozitionare global prin satelit. Americanii s-au plans ca Galileo poate afecta securitatea SUA din cauza modului de functionare. In plus
, participarea chineza la proiectul european este reteta sigura pentru transferul ilegal de tehnologie. Washingtonul a ajuns cu exasperarea pana acolo incat nu a exclus doborarea de pe orbita a satelitilor Galileo in caz de nevoie.
Politica europeanA de aparare (ESDP) duce la subminarea NATO si la incalcarea mai multor acorduri internationale, cum ar fi Berlin Plus, care reglementeaza relatia NATO-UE. In plus, ESDP s-a dovedit impotenta. Prima sa operatiune, Arthemis, in Africa, a fost un esec. Misiunile Althea (Bosnia) si Concordia (Macedonia), in care UE a "inlocuit" NATO, au fost o mascarada. Practic, au ramas aceleasi trupe in teren, care au schimbat ecusoanele de pe tunici.
Care va sA zicA, Franta, care submineaza cat poate NATO pe plan european, acum vrea sa intre si in structurile de comanda ale Aliantei, pentru a fi un adevarat cal troian. In schimb, Parisul promite ca va mai trimite niscai parasutisti in plus in Afganistan. Adica NATO are probleme in Afganistan, iar Sarkozy vrea sa profite cu cinism de ocazie si sa-si conditioneze o participare fireasca. Angela Merkel ii tine si ea isonul. La fel ca o directoare de marketing
, ea conduce politica externa a Germaniei dupa sondajele de opinie care masoara ostilitatea nemtilor fata de razboi.
Politica europeanA duce NATO spre disolutie. Un esec in Afganistan ar distruge ceea ce a mai ramas din prestigiul Aliantei. Deja, acest prestigiu este sifonat prin acordarea de catre franco-germani a dreptului de veto al Rusiei in privinta extinderii NATO cu Georgia si Ucraina.
Americanii, satui de clovnii de la Bruxelles, ar putea sa abandoneze Europa si sa se concentreze pe zonele Asia-Pacific sau Golful Persic. In aceasta situatie, Romania nu se poate resemna sa fie "aparata" de Sarkozy, Solana sau Merkel. Singura solutie o reprezinta incurajarea intereselor americane in Romania si incheierea unor acorduri bilaterale cu SUA. Romania are dreptul sa-si asigure securitatea nationala dupa cum crede de cuviinta. Deja proverbiala "Axa Washington-Londra-Bucuresti" a lui Basescu este mai actuala ca oricand.