vineri, 27 martie 2009

Pruteanu, librarul. 1988, parca

L-au facut in tot felul: scriitor, ziarist, profesor, carturar, taranist, pesedist, peremist. Putini mai tin minte librarul.

“Stai!”. Acesta a fost cuvintul care m-a oprit in loc. Era scris mare, cu carioca, pe o bulina de hirtie colorata, parca rosie, lipita pe geamul unei librarii mizere dintr-un cartier marginas al Iasiului. Sub carioca “Stai!”, un pix scrisese un text de genul: “Daca urmaresti firul, la capatul lui vei gasi o carte care ti-ar putea schimba viata”. De bulina respectiva era lipita o ata de papiota care, parca tot rosie, se prelingea domol in jos, pe linga geam, se departa agale inspre inlauntru si intra cuminte intre filele unei carti din vitrina. Vitrina era plina de buline colorate.


Pe fiecare dintre ele era scris un text incitant, seducator, plin de umor, si un fir de papiota te conducea la cite o carte. Am intrat, am schimbat citeva vorbe cu librarul, m-a convins sa iau o carte.

Cred ca era in 1988. Eram reporter la “Opinia studenteasca” si, intors in redactie, am propus sa scriu un articol despre librarul acela de mahala, uscativ si limbut, si despre fenomenala sa, pentru acele vremuri, metoda de marketing
. “E nebunul de Pruteanu”, mi s-a raspuns, dar mi s-a sugerat ca n-ar fi tocmai oportun un articol despre el. Asa ca nu m-am mai intors sa-mi notez exact acele reclame
in pix si carioca, le mai tin minte doar parfumul.

L-am regasit pe nebunul de Pruteanu, dupa revolutie, in viata
publica. Mai intii ca reporter, tomnatic, dar dezinvolt, intr-o gasca de tineri la ,,Expresul’’ lui Nistorescu. I-am urmarit apoi chinuita cariera politica, de taranist fervent, de pesedist certaret, de peremist atipic. L-am vazut promovind cu un patos excesiv o lege pe care o gaseam la fel de excesiva, privind arestarea limbilor straine de catre limba romana. De multe ori n-am fost de acord cu pozitiile sale, dar de fiecare data cind ma contraria, sau chiar ma enerva, un val de ingaduinta isi facea imediat simtita prezenta, pentru ca intotdeauna il priveam prin acea vitrina din mahalaua Iasiului, inzestrata cu o fenomenala, pentru acele vremuri, metoda de marketing.

O data cu omul a evoluat si vitrina: s-a transformat miraculos, a inghitit tehnologie, bulinele de hirtie si ata de papiota s-au transformat in pixeli si megabiti si in citiva ani a devenit, ca asa ii placea lui sa scrie,.