joi, 9 iulie 2009

Coreea de Nord aniversează astăzi 60 de ani de la înfiinţarea statului

ulţi se întreabă dacă liderul Kim Jong-Il, despre a cărui stare de sănătate precară circulă numeroase zvonuri, va participa la ceremonii. Autorităţile comuniste de la Phenian menţin tăcere totală asupra subiectului, care constituie secret de stat.

Liderul Kim Jong-Il, în vârstă de 66 de ani, supraponderal şi suferind de maladii
cronice, a leşinat la 22 august, relatează un cotidian sud-coreean.

Ziariştii spun că cinci medici
chinezi au mers la sfârşitul lunii august la Phenian, ca să trateze un oficial de rang înalt. Kim, care suferă de diabet
şi diferite acţiuni cardiace, a apărut ultima dată
în public luna trecută.

Potrivit experţilor militari sud-coreeni, la parada de la Phenian vor fi prezentate diferite echipamente militare, precum sisteme de artilerie şi lansare a rachetelor.

Kim Jong-Il este un mare
amator al acestor manifestări, astfel că o absenţa de la tribuna oficială ar constitui oarecum o confirmare cu privire la zvonurile care circulă pe seama sănătăţii sale.