joi, 9 iulie 2009

Liderul nord-coreean a leşinat la sfârşitul lunii august

Liderul nord-coreean Kim Jong-Il a leşinat luna trecută, a afirmat un oficial sud-coreean, în timp ce analiştii se întreabă dacă preşedintele va participa la ceremoniile ce vor fi organizate azi, când se înplinesc 60 de ani de la înfiinţarea statului comunist, relatează Reuters, citată de NewsIn.

Kim, în vârstă de 66 de ani, supraponderal şi suferind de boli
cronice, face obiectul unor zvonuri persistente în Coreea de Sud, legate de sănătatea sa, dar adevărul despre starea în care se află este păzit ca un secret de stat.

"Am obţinut informaţii că preşedintele Comisiei de Apărare, Kim Jong-Il, a leşinat la 22 august", a declarat un oficial al ambasadei sud-coreene din Beijing, citat de Chosun Ilbo. Cotidianul a informat săptămâna trecută că cinci medici
chinezi au făcut vizite la Phenian începând cu sfârşitul unii august, pentru a trata un oficial nord-coreean de rang înalt, posibil Kim.

Marţi, Coreea de Nord celebrează 60 de ani de la fondarea statului comunist, printr-o paradă de proporţii în piaţa din Phenian.

Despre liderul de la Phenian se ştie că suferă de diabet
şi afecţiuni cardiace, dar Kim însuşi a negat în 2007 speculaţiile potrivit cărora ar suferi de boli care îl împiedică să-şi exercite funcţia aşa cum trebuie.