luni, 20 iulie 2009

Primii bani din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală au fost decontaţi de Agenţia de Plăţi

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a transferat joi în contul
Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), 108,28 de milioane de euro
din bani europeni. Această sumă reprezintă o decontare a plăţilor deja efectuate de APIA începând cu luna aprilie, informează NewsIn.

Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării, cele 108,28 milioane euro sunt de fapt prima sumă din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală acordată APIA şi acoperă plăţile complementare efectuate din bani de la bugetul de stat pentru culturile amplasate pe teren
arabil.

"Este prima
plată efectuată din banii europeni destinaţi agriculturii şi reprezintă efortul comun al celor două Agenţii pentru ca fermierii români să fie sprijiniţi în mod efectiv. Acesta este doar începutul, urmând ca alte sume consistente de bani să fie transferate cât mai curând", a declarat director general adjunct al APDRP, Liviu Picior.